Macrolepiota procera - Palaria sarpelui

Unul dintre cele mai placute si vesele momente atunci cand ma plimb in padure, este sa dau fata-n fata cu Palaria sarpelui (Macrolepiota procera) zisa si parasol. Precum in poza, ciupercile apar in forma unei umbrele deschise, iar la prima impresie esti rapus de splendoarea si frumusetea lor. 

Fiind consumate de locatarii din regiunea mea de ani buni, niciodata nu mi-am facut griji ca ar putea fi o ciupearca otravitoare. Chiar si cand eram mic, Palaria sarpelui era ciupearca mea preferata pentru cules, dar si sa o mananc. Asteptam cu nerabdarea sa ies la pasune impreuna cu bunica mea si sa dam de aceste minunatii. Apoi ajunsi acasa, le spalam, le treceam prin ou si faina si direct in tigaia plina de untura fierbinte. Untura de porc le da un gust si mai bun.

Totusi, ca orice ciupearca Palaria sarpelui are si ea niste surori mai putin prietenoase. Defapt chiar mortale daca sunt consumate. Acestea sunt: Lepiota brunneo-incarnata, Lepiota castanea si Lepiota helveola. Odata consumate, simptomele acestea sunt varsaturile si diaree puternica intrucat toxinele acestora ataca ficatul.

Caracterizare ciuperii Palaria sarpelui:

Habitat:Pălăria şarpelui poate fi găsită atât în păduri de răşinoase cât şi de foioase dar şi în păduri mixte. Preferă pădurile rare cu consistenţa 0,5-0,7, de obicei creşte pe expoziţiile sudice, solurile preferate sunt cele nisipoase sau cu mult pietriş, nu îi plac solurile cu multă umiditate. Deseori creşte la liziera pădurilor, de multe ori chiar şi în iarbă, creşte în grupuri destul de mari. Arborii preferaţi de ciupercă sunt fagul carpenul, arţarul, familia stejarilor iar dintre răşinoase preferă speciile de pin. Apar de obicei în luna iunie şi pot fi găsite până toamna târziu. Arealul de dezvoltare al pălăriei şarpelui este de la câmpie şi până la munte.

Pălăria: este de culoare brună deschis sau chiar brună închis este netedă spre centru, acoperită cu solzi bruni dispuşi concentric. Exemplarele tinere sunt de cele mai multe ori de culoare albă. Inițial  pălăria este ovală, apoi convexă dar se aplatizează rapid prezentând un mamelon central. Diametrul pălăriei este impresionant acesta este cuprins între 10-35 cm. Mirosul caracteristic al pălăriei este identic cu cel al siropului de arţar. Cuticula acoperită cu solzi de culoare ciocolatie, mai rari pe margine şi ceva mai deşi pe centru.

Lamelele: sunt cărnoase, de culoare albă cenuşie sau gălbuie, îndepărtate de picior. Odată ce ciuperca se maturizează culoarea lamelelor se schimbă ea devenind maro cu nuanţe roşcate. Lamelele sunt dese, înghesuite, neregulate, sporii elipsoidali.

Piciorul: are înălţimea cuprinsă între  10-35 cm, este cilindric şi gol pe dinăuntru. Culoarea acestuia este cenuşie în partea superioară şi maronie spre baza piciorului. La bază piciorul este bulbos, în partea superioară are un inel tare de culoare alb-gălbuie, acesta este destul de fragil. Piciorul în general este drept şi suplu.